Cu credibilitatea erodată de lupta politică, președintele-candidat s-a adresat elitei pentru gir electoral. Amețit de melc-melc-codobelcul îngânat prezidențial, Patapievici a scos coarne cărturești. Dornic să bea din apa călduță a recunoștinței post-electorale, s-a avântat omagial lăsând o dâră băloasă pe efigia adversarului. Periplul s-a întrerupt atunci când unghia gazetărească autohtonă l-a ciocănit în flagrant delict de slugărnicie. Vexat, interpelatul s-a contractat în cochilia unui comunicat confuz, încremenind riscant pe aleea călcată de pachidermii politici.
Cărturarul comite astfel o trădare a statutului moral, incapabil să se sustragă propriei paradigme. Pentru că, iată ce scria premonitoriu însuși Patapievici în “Omul recent”: “Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniți, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul deplasării în spațiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. În același timp, sunt oamenii cei mai slabi de înger, cei mai dependenți de confort și de consum, cei mai aserviți bunului plac al liberului arbitru, cei mai puțin autonomi in judecățile lor, cei mai gregari (față de Stat), pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea.”
Un auto-portret ireal de precis în contextul prezentului. Omul recent Patapievici s-a grăbit să legitimeze victoria electorală, folosindu-și calibrul intelectual într-o salvă improbabilă, mai mult ceremonială, asupra viitorului perdant. O salvă tardivă și nesolicitată, chiar cu muniția oarbă și desconsiderată de învingător.
Mi-aș dori ca H.R.Patapievici să-și abjure acest accident gazetăresc și altfel decât prin comunicate de presă. O “mea culpa” sinceră, prin dialog, ar marca ieșirea cărturarului din zodia recentului și i-ar reconfirma statutul de reper moral.
—
Decembrie 2009 – București
Publicat în Reporter de Ocazie
Corabia politică se clatină în hula post-electorală. Cum se prezintă situația la bord?
Babordul pare decapitat, dar rămâne eternul seducător în vremuri de restriște economică. Social-democrații au acum nevoie de un lider credibil, în jurul căruia opoziția să se agrege coerent.
Tribordul arată erodat de guvernare, însă pe punctul de a se consolida parlamentar. Intrarea în coaliția pentru guvernare este, din considerente de afinități ideologice și conjuncturi parlamentare, singura opțiune viabilă a național-liberalilor.
Căpitanul este constrâns, mai mult decât oricând, să navigheze pe ruta convergenței politice. La prova avem nevoie de efigia unui premier inflexibil, care să alunge fantoma dictaturii prezidențiale. Carena ar trebui curățată de algele corupției, iar balastul administrativ aruncat peste bord.
Indubitabil, corabia nu poate prinde viteză apolitic, prin simpla ridicare a velaturii tehnocrației. Deriva indusă de criză poate fi compensată doar printr-un vâslit politic sincron, în care eventualul radicalism ale dreptei dominante să fie amendat corect și consistent de opoziția de stânga. In caz contrar, politicianismul va imprima o traiectorie predictibil circulară în care, finalmente, am ajunge de unde am plecat.
—
Decembrie 2009 – București
Publicat în săptămânalul Acum
Astăzi, președintele autoritar (re)cucerește un electorat emotiv și împovărat de criză. Istoria ne servește un cocktail cu mai toate ingredientele ce au catalizat debutul, invariabil democratic, al unor dictaturi. Cezar, Napoleon, Hitler s-au instalat pe temeliile unor Republici șubrezite politic și economic. Secolul XX este dramatic marcat de ascensiunea unei pletore de tirani, mai mult sau mai puțin proeminenți. Asistăm oare la nașterea unei noi dictaturi?
Nici un instrument democratic nu este invulnerabil in fața dictaturii, cu atât mai puțin votul emoțional. Să fim sinceri, nu ne-am impacientat de incompatibilitatea axiomatică a liberalismului cu social-democrația. Nici nu ne-a prea păsat că o populistă igienizare a clasei politice nu va crea locuri de munca. Am sancționat unanim însă autoritarismul, deopotrivă personal si oligarhic.
Mai mult decât atât, președintele nu emană charisma de natură să-i pozitiveze manifestările autoritare. Domină mulțimile și se impune cu nonșalanță in fața adversarilor politici, dar eșuează lamentabil în a-i coagula in jurul intereselor naționale. Ori, seducția politica este o armă indispensabilă în arsenalul oricărui dictator ce se erijează in unica soluție la criza momentului.
O criză, de această dată globală, cu care am învățat încet-încet să conviețuim, o prezență apăsătoare, dar departe de a mai fi o sperietoare. De când principalele puteri prognozează relansarea economică, am început numărătoarea inversă către un final previzibil.
Constatăm ușurați că, deși mai amețitoare decât șnapsul, cinzeaca (virgulă treiș’trei) e sub nivelul comei dictatoriale. Cetățeanul turmentat se va trezi buimac în șanțul din dreapta al democrației. Iar în mahmureala post-electorală va avea ocazia să se auto-parafrazeze: “Dar eu, cu cine am votat?”
—
Decembrie 2009 – București
Publicat în săptămânalul Acum
|
|
